ACADEMIA DE BINE
te invită la un eveniment de

LEADERSHIP RELAȚIONAL
și
MANAGEMENTUL PERFORMANȚEI

pentru
DEZVOLTARE DE BUSINESS




 

Seminar GRATUIT - Miercuri, 25 mai, ora 18.00-21.00, Hotel Capitol (zona P-ța Universității), Sala Luvru - București

Rezervă-ți locul AICI ! Numărul de locuri în sală este limitat.

Oamenii se blochează deseori în viață din cauza fricii sau a rușinii. Amână să părăsească un loc de muncă păgubos, refuză să-și schimbe profesia sau domeniul de activitate, pe motiv că "e prea târziu", ezită să iasă din relații toxice de teama singurătății sau nici măcar nu iau în calcul că propriile decizii și acțiunile congruente i-ar putea transforma în stăpânii reali ai propriilor vieți. Iar pentru a ajunge acolo unde fiecare își dorește - familie, carieră, afaceri, există metode foarte bune, deloc complicate, dar la care poate nu te-ai fi gândit niciodată din cine știe ce motive. Aceste metode se transformă în mine de aur atunci când sunt aplicate în viața cotidiană.

 

Te-ai gândit până acum că poți deveni INDEPENDENT Emoțional, Profesional și Financiar? Că, indiferent de vârstă și de orientarea profesională, poți deveni persoana care până acum doar visai să fii?


Ce înseamnă pentru tine SUCCES real?

Înseamnă să ai un control de sine foarte bun?

Înseamnă să ai un statut social de invidiat?

Înseamnă să ai o reală independență financiară, deși încă nu ai idee cum să o dobândești?

DE CE vrei să obții toate astea? Ai cu siguranță un răspuns. Dar știi de ce nu reușești? Pentru că răspunsul e incomplet. 80% dintre români nu se străduiesc să afle niciodată lucrurile astea. Intră între cei 20% care au succes în ceea ce fac! Fii unul dintre cei 20% care reușesc, oricât de des le-au spus alții că ei nu pot, că viața e grea, că țara e rea.

Află ce anume poți face pentru a deveni cel care vrei să fii!

Cu doar 20% din eforturi vei obține 80% dintre MARILE REZULTATE. E Legea lui Pareto, economist și sociolog, și nimeni nu l-a putut contrazice cu argumente până acum.

E un EVENIMENT GRATUIT, da. Dar... DE CE SĂ MERITE investiția de 3 ore din viața ta?

PENTRU CĂ legile leadershipului sunt clare, sunt simple și sunt aplicabile imediat. Dacă le descoperi cu adevărat.

PENTRU CĂ vrei să ai performanță, indiferent despre ce domeniu al vieții vorbim.

PENTRU CĂ vrei să știi cum începi o afacere și cum eviți multe dintre problemele pe care le-au avut alții.

PENTRU CĂ înveți să-ți păstrezi motivația și să-i adaugi în mod firesc responsabilitate și acțiune.

PENTRU CĂ succesul este, înainte de toate, o stare a minții și poate nu-ți dai încă seama cum să gândești și să simți ca un om de succes.

Vrei să afli și să obții toate astea? HAI SUS!

Vino miercuri, 25 mai, orele 18.00-21.00, la un seminar pentru independența ta emoțională, profesională și financiară!

De ce să pierzi ocazia de a te înarma interior cu niște metode clare de succes în relații, în activitatea profesională?

De ce să pierzi o nouă înțelegere a realității și a succesului personal?

De ce să pierzi ceva bun ce poate fi aplicat imediat, fie că ai o afacere sau doar te gândești să-ți deschizi una?

 

În plus, participând la acest eveniment, ai ocazia să primești o sesiune individuală gratuită de coaching cu Cătălin Stoica, indiferent dacă ai un blocaj personal, dacă vrei să-ți stabilești un obiectiv și nu știi cum sau dacă, pur și simplu, vrei să-ți crești starea de bine. Pentru că binele nu are limite. Se poate mereu din ce în ce mai bine din toate punctele de vedere!

Un eveniment organizat în cadrul Bucharest Technology Week. Dacă te înscrii și participi la acest seminar, primești inclusiv acces gratuit 

în cea mai mare expoziție de tehnologie pentru consumatori. 27, 28 si 29 mai în Piața George Enescu - Ateneu. Gadget-uri, roboți, drone, mașini electrice și hibride, soluții de printare 3D și multe alte inovații. Sună bine, nu?




Rezervă-ti ACUM un loc AICI!  Îți ia maxim 20 de secunde. Grăbește-te, pentru că numărul de locuri în sală este în mod firesc limitat.

Cătălin Stoica

Despre Speakeri

Cătălin Stoica – Transformational Leadership Coach, EQ & Influence Trainer, speaker, autor, specialist în inteligență emoțională, în hipnoză, în limbaj nonverbal și în programare neuro-lingvistică, membru certificat John Maxwell Team International. Fondator Academia de Bine.

Cristiana Bogățeanu – Antreprenor, Project Management Trainer, specialist în Comunicare și Leadership Motivațional, Co-fondator Academia inventeaza.ro

Antonio Momoc – Performance Management Trainer, Conferențiar Universitar la FJSC - Universitatea București, expert în Comunicare și Sociologie, fondator Red Carpet Production.



TESTIMONIALE

Alina Costache

Alina Costache, Training Coordinator SEPHORA Romania & Balkans

Au fost suficiente o participare timp de 2 ore la workshopul gratuit "Atinge-ti excelenta prin antreprenoriat si leadership" si o anulare de planuri gestionata impecabil, pentru a identifica ce anume iti ofera autenticitate si unicitate, Catalin Stoica.
Dincolo de realizarile profesionale pe care le poti enumera pe o lista ce nu se mai termina si dincolo de titlurile "fancy" (pe care fara dubiu le meriti, respecti si onorezi) - "membru certificat John Maxwell TEAM, Transformational Leadership Coach, EQ & Influence Trainer, Public Speaker & Author, Communication Expert & Hypno-Coach", esti un om.
Esti un om in antiteza cu majoritatea aspectelor negative pe care societatea noastra le evidentiaza acum. In loc sa accepti aceasta aparenta realitate, o distorsionezi pana in punctul in care o anulezi si creezi una noua. O realitate mai buna, lipsita de limite si pattern-uri, care este pregatita sa ne ofere ce nici macar n-am indraznit sa-i cerem.
Cum reusesti sa motivezi? Prin 1. setea pentru o viata frumoasa si entuziasmul pentru actiune 2. obsesia pentru oameni si pentru generarea de emotii/sentimente transformationale 3. flexibilitatea, decenta, pertinenta discursului 4. caracterul integru si puternicele valori morale 5. curajul de a incerca si esua si incerca si esua, pana gasesti solutia care rezoneaza cel mai bine cu asteptarile tale initiale 6. curiozitatea de a descoperi 7. dorinta de dezvoltare continua 8. placerea, generozitatea si caldura cu care impartasesti know-how-ul acumulat de-a lungul anilor 9. (si nu in ultimul rand) abilitatea extraordinara de a trai in prezent si de a ne indemna cu incredere: "Hai Sus!"
Este o onoare sa te cunosc si este o placere sa-ti urmaresc evolutia! Multumesc - mental, profesional, spiritual.

Bogdan Roșu

Bogdan Roșu, Antreprenor & Maestru Arte Martiale Empowerment Wing Chun

Catalin a tinut mai multe mastermind-uri si seminare in cadrul clublui nostru de Leadership prin Arte Martiale – Empowerment Wing Chun.
Ceea ce imi place cel mai mult la el este interesul autentic fata de oameni si profesionalismul de care da dovada de fiecare data.

Alexandru Chiru

Alexandru Chiru, CEO HLDisplay Romania

În urma fiecărui program de-al tău, viața mea s-a transformat și mai mult, Cătălin, mă simt mereu la un alt nivel! Stare de bine, capacitate de a comunica suportiv și eficient și de a motiva în mod corespunzător fiecare membru al echipei. Eu, familia mea și echipa mea din companie îți suntem recunoscători pentru tot ceea ce am învățat de la tine și pentru tot ce ai făcut pentru noi! Aștept cu nerăbdare următorul program, Hai Sus!

Iarka Baițar

Iarka Baițar, Profesor , Arad

Am trăit în programele tale niște experiențe extraordinară, Cătălin, iar diplomele de la tine îmi vor aminti mereu de tot ce am trăit în fiecare sesiune și în timpul fiecărui exercițiu în parte. Recunosc că m-ai zguduit din temelii și a fost nevoie să aduc la suprafață emoții puternice, pe care le făcusem uitate, însă mă simt acum de parcă aș fi renăscut, serios! Și știu că e doar primul pas, dar a fost cel mai important pas pe care l-am făcut vreodată în direcția vindecării emoționale! Abia aștept următorul program! Te felicit din inimă, Cătălin, pentru tot ceea ce ești tu ca OM și pentru felul în care îți trăiești visul! Ești pură inspirație pentru mine și sunt onorată că am oportunitatea să învăț de la tine! Te îmbrățișez cu mare drag, Hai Sus!!!